26.03.2012

{RO} Voi ce top coat folositi?


Buna fetelor!

Astazi vreau sa va vorbesc despre top coat-uri. Stiti si voi ca rezistenta si aspectul unei manichiuri frumoase stau in alegerea unui top coat bun. De aceea, m-am gandit sa va arat ce top-coat-uri am incercat pana acum, sa va faceti o idee despre ele. Cine stie, poate aceasta postare va va indruma in cumpararea unui produs potrivit voua.

Acestea sunt top coat-urile mele, unele sunt deja terminate dar am pastrat sticlutele pentru poze:



In primul rand, eu astept de la un top coat sa: ofere rezistenta manichiurii, sa ofere luciu, sa uniformizeze culoarea daca e cazul.

1. RapiDry Top Coat de la OPI – eu il am in varianta mini, castigat la un concurs/ giveaway intr-un set de patru mini-oje. Nu m-a prea incantat acest top coat. Ofera luciu si rezistenta manichiurii dar trebuie sa te misti foarte foarte repede cand il aplici pentru ca se usuca mult prea repede. Mie de multe ori mi s-a uscat inainte sa-l termin de intins pe unghie astfel ca unghia respectiva a fost compromisa.


2. High Gloss Top Coat de la Bettina – si pe acesta l-am castigat la un giveaway. Acest top coat l-am terminat, dupa cum puteti vedea in poza, si l-am adorat pur si simplu. Imi pare foarte rau ca nu l-am gasit pe la noi, nici macar de cumparat on-line de pe un site romanesc. Acest top coat ofera o rezistenta manichiurii de aprox. 6 zile, ii da un luciu superb, puternic (dupa cum ii spune si numele) iar manichiura arata proaspat facuta in fiecare zi. Dezavantajul, daca poate fi numit asa, este ca nu e cu uscare rapida. Pe mine nu m-a deranjat acest lucru pentru ca folosesc un spray cu uscare rapida.


3. No-Chip Top Coat de la China Glaze – tot castigat si acesta la un concurs. Dar, din fericire, China Glaze se gaseste si pe la noi, pretul fiind mai mare decat al ojelor/ top coat-urile cu care suntem obisnuite. Este un produs foarte bun, facea ca manichiura mea sa reziste cate 6 zile. Ca un minus, nu oferea un luciu foarte puternic.


4. Dry Fast Top Coat de la Seche Vite -  primit, de asemenea, in urma unui giveaway/ concurs. Este, pana acum, cel mai bun top coat pe care l-am avut. Stiu ca este destul de controversat prin blogosfera internationala, dar eu l-am adorat. Rezistenta de 6-7 zile, luciu foarte frumos, uscare foarte rapida. Dar, spre deosebire de cel de la OPI mentionat mai sus, acest top coat apucam sa-l aplic pe unghie inainte sa inceapa sa se usuce. Dupa aceea, in 5-10 minute manichiura mea era uscata.


5. Lasting Finish de la Rimmel -  un top coat cumparat de la noi, nu mai stiu exact pretul, dar a fost sub 10 lei. Nu sunt multumita de el, peste oja alba sau incolora se vede nuanta aceea galbuie care se poate observa si in sticluta. De asemenea, a doua zi suprafata unghiilor arata cumva zgariata, nu-si pastreaza luciul pana la indepartarea ojei. Ca si rezistenta, pe mine ma tine cam 4 zile.


6. Mega Shine Top Coat de la Golden Rose – l-am cumparat dintr-un magazin de oje, a costat cam 11 lei. Acest top coat nu-mi satisface asteptarile. Are luciu foarte frumos dar manichiura nu ramane intacta mai mult de 2-3 zile.


7. Quick Dry Extra Shine de la Flormar – am cumparat acest top coat cu aprox. 13 lei, daca bine tin minte. Il ador, este perfect din punctul meu de vedere si il consider asemanator cu cel de la Seche Vite. Luciu puternic, rezistenta cam 6 zile, uscare rapida. Ce-mi pot dori mai mult?


8. Lycra Pro Professional Finish Top Coat de la Rimmel – acesta este, cred, primul top coat cumparat de mine dupa ce am auzit ca exista un astfel de produs. Costa cam 15 lei si este unul dintre cele mai bune incercate, dupa cel de la Seche Vite. De fapt, singura diferenta intre acestea doua este ca top coat-ul de la Rimmel nu este cu uscare rapida. Momentam nu il am in colectie, dar am sa revin si cu poza pentru el.


Cam atat despre top coat-urile mele. Daca aveti intrebari sau sfaturi, le primesc cu mare drag.

Disclaimer: Aceste produse fac parte din colectia mea, castigate sau cumparate, dar nu primite pentru testare.


O zi frumoasa!